Se povestește din bătrâni că în Vifleem trăia un păstor bătrân, de lege păgân, cu numele Crăciun.
Întâmplarea a făcut ca Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, să se nască din Sfânta Fecioară Maria, chiar în staulul de vite al acestui bătrân păstor, păgân de lege și iată cum:
În seara de 24 spre 25 decembrie, Sfânta Maria însoțită de Iosif, a cerut găzduire la o casă, la marginea orașului Vifleem, chiar la casa lui Crăciun.
Baba Iova, nevasta lui Crăciun, nu o primi pe Maica Domnului în casă, văzând că trebuie să nască, spunându-i că soțul ei, Crăciun, e om răi la inimă și are să se supere când va afla.
Sfânta Fecioară se furișează într-o iesle cu doi boi din staulul păstorului.
Trecuse de miezul nopții și baba Iova vede o lumină din coșarul boilor, o lumină de părea că toată ograda e în flăcări.
Moș Crăciun, păstorul, dormea și nici habar n-avea. Baba Iova alergă în staulul boilor și în loc de foc, ce vede? Vede pe Maria lui Iosif, pe Sfânta Fecioară, că născuse în ieslea boilor pe Mântuitorul, pe Ziditorul lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos.
La această priveliște dumnezeiască, baba Iova cade încremenită la pământ și strigă:
– Maică Preasfântă, Fecioară slăvită, miluiește-mă.
Maica Domnului cu vorbe blajine o roagă să se apropie de Sfântul prunc și după obiceiul moașelor de țară, să scalde dumnezeiescul Fiu.
Baba Iova scaldă Copilul și veselă de această minunăție aleargă în casă, bate din palme de bucurie, spune unchiașului ei Crăciun că ea de acum înainte este moașa Mântuitorului lumii:
Ce bucurie,
Ce veselie,
Pe noi, Crăciune,
Că a venit în lume,
La noi S-a născut
Domnul cel de sus,
Domnul cerului
Și al pământului.
Hristos, Domnul cel slăvit
Cum de mult s-a proorocit.
Moș Crăciun nu numai că nu crede, dar, în furia lui, trântește pe baba Iova la pământ și o pedepsește, tăindu-i mâinile cu un topor. Sărmana babă, aleargă țipând la ieslea dumnezeiescului prunc.
– Apropie-ți, moașă Iova brațele tale de scutecele preasfinte ale pruncului! a spus Maica Domnului.
Nici nu apucă să atingă bine scutecele pruncului, că minune! Babei Iova i se lipiră mâinile la loc și din palmele ei ieșeau raze mai strălucitoare decât soarele.
Bătrânul Crăciun, înspăimântat de îngrozitoarea faptă ce săvârșise, cade cu fața la pământ, plângând ca un copil.
Într-un târziu se scoală și merge la ieslea Mântuitorului.
Numai era acel Crăciun cu căutătura-i fioroasă, cu fața posomorâtă, ci un unchiaș bătrân, cu barba albă ca zăpada, cu fruntea senină, blând la suflet ca un mielușel și plin de bunătate. Cu ochii scăldați în lacrimi, cade în genunchi la picioarele pruncului Iisus și îi cere iertare.
Glasuri de îngeri și strigăte de bucurie și veselie s-au auzit din ceruri.
Din păgân cum era, acum unchiașul Crăciun se făcu creștin.
Fiul Mariei l-a dăruit pe el ca în veci să nu mai moară și în fiecare an cât va fi lumea și pământul Moș Crăciun să colinde prin vânt, prin frig, prin ger, prin vifor și ninsoare, cu traista-i plină doldora pe la casele oamenilor, pe la cei mari, ca și pe la cei mici, pe la bogați, ca și pe la cei săraci, aducându-le îmbucurătoarea veste despre nașterea Mântuitorului lumii, a Domnului Nostru Iisus Cristos.
Legendele, în proză, despre Maica Domnului și Crăciun nu numai că s-au povestit până azi printre români, dar ele au dat naștere, în decursul timpului, și la o mulțime de colinde care, an după an, se cântă în Ajunul Crăciunului sau al Nașterii Domnului Nostru Iisus Cristos, cum este și următorul:
Povestea lui Moș Crăciun
A venit la noi la poartă,
Un bătrân frumos la chip,
Și-a-ntrebat dacă se poate
Ca să fie găzduit.
Casa noastră e deschisă,
O, bătrân străin și bun!
Vino, stai cu noi la masa,
Că ești obosit de drum!
După ce stătu la masă,
Se-nchină evlavios
Și-ncepu să povestească
De nașterea lui Hristos.
Noi, de altfel, ne uitarăm
Privind către el uimiți
Și cuvintele- ascultarăm
Lângă-ai noștri dragi părinți.
Ne spunea c-a fost odată
Demult, tare de demult,
Un bătrân, Crăciun anume,
Rău la inimă și crud
Și-ntr-o noapte la'lui poartă,
Cineva bătând ușor,
Ceru ca să-i găzduiască
Până dimineața-n zori.
Cu cuvinte de ocară
Către poartă alergând,
Văzu-o tânără Fecioară
Și-un bătrân cu chipul blând.
Și voind el să-i vorbească
Bătrânu-l ruga zicând
Că i s-a-mplinit să nască
Fecioarei, pe Pruncul Sfânt
Într-un grajd de oi și vite
Pe-amândoi îi alungă
Să stea până-n zorii zilei
Cu toiag i-amenință
Și-acolo născu Fecioara
Pe Fiul lui Dumnezeu
Lângă oile și boii
Bătrânului celui rau
În iesle, pe fânul rece
Iisus Pruncul privea
Cum boii veneau la Dânsul
Și suflând Îl încălzeau
Iar Maria, Maica Sfântă
Sta mirându-se privind
Cum boii recunoștință
Arătau spre-al lor Stăpân
Dar de-odată se văzură
Îngeri ce din cer veneau
Către-acea umilă șură,
La Prunc și-L preamăreau
Și o stea frumos deasupra,
Strălucit s-a arătat,
Iar trei magi intrând 'năuntru,
Pruncului s-au închinat.
Aur, smirnă și tămâie
Magii cu ei au adus
Și cu drag le așezară
Lângă ieslea lui Iisus
Și păstori de oi sosiră,
De prin văi și de prin munți
Lui Iisus să I se-nchine
De îngeri fiind vestiți
Acea stea văzând bătrânul
Crăciun cel rău și zgârcit,
A-nțeles cine-s străinii
Ce la grajd i-a găzduit.
Și cu lacrimi de durere,
Către iesle alergând
Iertare-ncepu a cere
De la Blândul său Stăpân
Și încă spunând acestea
Bătrânul ce povestea
Lacrimile-i udau fața
Și graiul îi tremura.
Voind noi să ne mai spună
De-acolo ce s-a-ntâmplat
El ne-a zis c-o sa mai vină
Și în următorii ani.
Și mergând el către poartă
Îi urmarăm toți tăcând,
Iar el arăta cu mâna
Către sat așa grăind:
Eu la toți în astă seară
Cu colindători am fost
Și le-am spus minune mare
A nașterii lui Hristos.
Legendă populară, Ghidul educatoarei, Maria Comănescu și Doina Gheorghe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu